• 699

    Situl Arheologic Mănăstirea Bizere
    0 recenzii

  • Situl Arheologic Mănăstirea Bizere este situat la 12 km de oraşul Arad, în comuna Frumuşeni, pe malul stâng al râului Mureş, în locul numit "Fântâna Turcului".

    În anul 1183 are loc prima atestare documentară a unei abaţii cu hramul Sfintei Fecioare Maria, în aceste locuri. La sfârşitul secolului al XII-lea, Mănăstirea Bizere apare menţionată ca lăcaş benedictin sub patronaj regal.

    Abaţia controla transportul de sare pe râul Mureş, în secolul al XIII-lea având un venit anual de 4.000 de bolovani de sare (produs greu de procurat în acele vremuri).

    Invazia turcească în această zonă, la jumătatea secolului al XVI-lea, a avut drept consecinţă închiderea definitivă a porţilor mănăstirii şi sistarea vieţii monahale.

    Cercetările arheologice demarate în anul 2001 au scos la iveală numeroase vestigii: palatul abaţial, cimitirul, podoabe şi monede, precum şi superbele mozaicuri bizantine şi romanice, unice în România şi în sud-estul Europei.

    Având în vedere importanţa sitului, din anul 2008 s-a înfiinţat aici o rezervaţie arheologică, pe o suprafaţă de 3,5 ha.

    În anul 2009, arheologii au continuat cercetările la Bizere, fiind preocupaţi de conservarea preventivă in situ a mozaicurilor şi de realizarea primelor reconstituiri virtuale ale unor părţi din mănăstire: capela funerară, turnul-fântână, porticul claustrului şi curtea interioară cu fântână.

    Pentru promovarea sitului arheologic de la Bizere, la fiecare început de septembrie, la Frumuşeni se organizează festivalul cultural-istoric "Sărbătoare la Bizere".

  • Recenzii

    0.0
    (0 recenzii)

    Lasă-ne o recenzie


  • CONTACT